Al treilea sex

„Nu mă regăsesc în împărțirea feminin sau masculin, mă jigniți! Mă scoateți în afara sistemului! Vă rog să țineți cont de faptul că sunt non – gen!”. „Sigur că da, domnișoară, pardon, persoană non-sexuală. Poftiți! Bifați în căsuța – al treilea sex”. Așa mi-am imaginat eu dialogul dintre o tânără și reprezentanții unei bănci britanice, promotoare a împărțirii oamenilor în 3 sexe. Pentru cine nu știe despre ce vorbesc, să caute știrile referitoare la marea bucurie mare – a fost recunoscut al treilea gen / sex. Serios? Cum adică? Este vorba despre sexualitate sau este o luptă împotriva încadrării în categorii, trasării de limite, granițe etc? Greu de spus, nu am suficiente date pentru o analiză în adevăratul sens al cuvântului. Dar rotițele se mișcă în capul meu și pur și simplu nu pot trece nepăsătoare pe lângă știrea cu pricina. Încep să disec firul în patru. Explicația în variantă scurtă și simplistă sună așa: o bancă a identificat o modalitate de atragere a unui nou public țintă și și-a diversificat serviciile funcție de cerere. Pentru că: „Acesta e mersul pieței, ce să-i faci?!” Aha. Și asta e ok? Orice pentru clientul nostru… Varianta complicată e explicației va rămâne mult timp o listă deschisă pentru opinii și observații. Aspectul sexual: există unii oameni nesiguri pe sexualitatea lor sau alții nemulțumiți de apartenența lor sexuală sau alții cu opțiuni sexuale diferite de ale majorității. La fel cum există alte mii și mii de temeri și îndoieli, legate de gradul de frumusețe sau de inteligență sau de talent vocațional într-un domeniu ori altul. Ok. happy wheels Încerc să-mi explic fenomenul. Ce-i drept, romanțat. Eu sunt o femeie, atrasă de bărbați. În momentul în care m-am îndrăgostit eu, nu am prea dat dovadă de discernământ, n-a ales mintea mea, n-a ales nici măcar sufletul meu… cred că hormonii au avut cel mai mare cuvânt de spus. Nici educația mea, nici cunoștințele acumulate, nici măcar valorile proprii sau insuflate de către cei care m-au ajutat să mă formez, nu au fost definitorii. Așa mă gândesc că se petrece și când e vorba despre persoanele enumerate de mine anterior. Sigur, este explicația unui outsider, habar n-am ce și cum simt femeile atrase de alte femei sau bărbații atrași de bărbați (nu știu ce simt și cum simt bărbații atrași de femei, darămite…). Aceștia or fi cei care doresc căsuța cu cel de-al treilea sex, non-gen? Posibil. Și trebuie să le oferim acest drept, dacă vrem să fim o societate deschisă? Probabil. Dar și eu vreau să fie o persoană specială, de fapt chiar sunt o persoană specială. Vă rog să puneți și pentru mine căsuța aferentă persoanelor speciale, așa ca mine. În diferite acte mai mult sau mai puțin oficiale. E dreptul meu. Pentru că nu suntem toți la fel. Pentru că nu suntem toți egali. Pentru că nu sunteți egali cu mine. V—am enervat? Cred și eu! M-am enervat chiar și pe mine. Am senzația că noi, oamenii, întindem prea mult coarda în lupta cu obținerea drepturilor și libertăților Există frământări, nemulțumiri, lucruri pe care dorim să le schimbăm, pe care merită să le schimbăm, limite pe care vrem să le depășim… De acord. Dar până unde se poate întinde acest „dincolo de orice îngrădire”?