Copiii se tem sa nu isi dezamageasca profesorii. Cati profesori se tem sa nu-si dezamageasca elevii?

0

N.A. Am unele probleme cu calculatorul. Imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor (una temporara, sper eu).

Imi place sa predau Am inceput in anii 2000, la Cluj-Napoca. Mi-am autorizat firma pentru „formarea continua a adultilor” si am inceput sa organizez cursuri pentru reporteri de televiziune. Multi dintre cursantii mei visau sa devina „Dan Negru sau Mihaela Radulescu”, asa ca am extins programa, cuprinzand mult mai multe ore de dictie, prezentare … samd. Prin 2005 piata muncii se schimba, numarul somerilor crestea, asa ca am angajat si alti profesori si am organizat cursuri pentru cameramani, avandu-i beneficiari pe cei fara un loc de munca. In 2008 m-am reintors sa traiesc in Bucuresti m-am axat mai mult pe pregatirea liceenilor care aveau de sustinut un examen de admitere la Stiinte Politice (ce mandra am fost cand cursanta mea a intrat printre primii, e minunat sa fii profesor!!!), Publicitate sau Jurnalism…. Intotdeauna elevii mei au fost aproape „oameni mari”, deja formati, cu plusuri, dar si cu tare…

Cand am revenit din Statele Unite am intrat pe un teren nou si m-am straduit sa devin un altfel de profesor: multilateral, rabdator, versatil… a fost cumplit pentru ca indeplineam acest rol in fata propriului meu copil (una dintre cele mai ingrate situatii). Aveam de recuperat doi ani de invatamant romanesc si de pastrat cunostintele capaptate in doi ani de invatamant american. Cei care mi-au mai citi scrierile stiu deja ca ma laud cu un copil deosebit (in mod cert, ca toate mamele din lume) si mai mult gratie lui, decat priceperii mele initiale, a absolvit anul scolar cu 9.70 pe primul semestru si 9.94 pe cel de-al doilea. Am studiat, am analizat si am structurat sistemul educational romanesc, din punc tul meu de vedere, in ce are bun si care ii sunt lipsurile. L-am comparat cu cel american deaspre care am crezut si eu (ca multi altii), destul de mult timp si inainte de a ajunge sa traiesc in Statele Unite, ca nu ar fi prea performant. Ma inselasem si mi-au demonstrat asta nu doar adultii, ci si colegii lui Radu de scoala elementara, care erau in stare sa tina discursuri in fata unei audiente, erau creativi, foloseau trei surse pentru scrierea unei compuneri (americanii o denumesc eseu) si erau dezinvolti.

M-am apucat sa fac cursuri cu copii de varsta lui Radu sau mai mici. Sa-i invat cum sa-si prezinte temele on-line, in fata unui cerculet mic (camera computerului) si a unui eran rece (profesorul este departe fizic, este strain, este o imagine bidimensionala, uneori exasperata de barierele lumii virtuale). Ii ajut sa distinga diferentele dintr-o cerinta care poate sa sune alambicat si stupid: „alcatuiti un text de 300 de cuvinte in care sa dati dovada de originalitate, creativitate si inventivitate”(intr-adevar, exista nuante intre cele trei notiuni, dar multi copii nu au fost invatati despre asta la scoala, cel putin, pana acum). Sa priceapa ca matematica poate sa nu fie doar abstracta, iar fizica intr-adevar coexista cu noi pretutindeni. I-am lasat in vacanta si am revenit la ei acum inaintea, inceperii anului scolar despre care inca nu se stie nimic, exista doar ceata si ingrijorare (cel putin a aprintilor, daca nu si a copiilor). Prima lor indatorire – sa-mi spuna ce se asteapta sa-i incante in urmatorul an scolar si ce-i ingrijoreaza. Raspunsurile au fost diferite, dar au avut un fir comun: fie ca era vorba de rubrica cu „bune” sau cea cu „rele”, copiii se tem sa nu-si dezamageasca profesorii (chiar si pe mine). M-am intrebat instant: eu ma tem suficient de mult sa nu-i dezamagesc? Cati profesori se tem de acest lucru?

I-am auzit pe multi discutand, analizand, teoretizand problemele si situatia din invatamantul romanesc. Inca nu i-am descoperit pe cei care sa formuleze intrebarea de mai sus si sa caute raspunsuri. Nu mai fac emisiuni, dar, daca as mai face, asta ar fi tema de deschidere a unui nou sezon.


Share

Autor

Comentează