Coronavirusul și spaima elevilor. Plus niște rezolvări de gramatică pentru clasa a VI-a ( pentru părinții elevilor…)

0

„Bună seara. Vă trimit această temă pentru elevii din clasele dumneavoastră cu scopul de a o trimite pe Whatsapp. Copiii sunt rugați să facă….” Încă de săptămâna trecută pe grupul părinților au început să „curgă” lecțiile și temele trimise de profesori elevilor în dorința de a continua procesul de învățământ cât mai bine posibil (cel puțin la școala pe care o frecventează fiul meu). Foarte bine: nu se irosește timpul, se menține un ritm firesc (în cazul fiului meu, unii profesori au creat chiar și clase virtuale pe o platformă educațională și au fost trimise nume de utilizatori, parole, ce au copiii de studiat, respectiv de completat, data următorului test care va fi transmis on-line…). Știm că acest sistem poate funcționa în București și în orașele mari, unde copiii dețin calculatoare și conexiuni la internet, și că pentru restul s-au găsit soluții alternative prin intermediul televiziunii naționale. Dar trebuie să mai ținem cont de ceva: la noi, copiii nu sunt obișnuiți să învețe „singuri”, în clase virtuale, față în față cu computerul sau cu ecranul televizorului. Nu că ar fi greu, dar este neobișnuit și dintr-o dată (asta deși, când e vorba de joacă, petrec nepermis de multe ore în fața unui ecran…). Am văzut pe fiul meu și pe colegii lui: la început au râs, au crezut că vor avea parte de o vacanță suplimentară, cât se poate de amuzantă (ei nu sunt prea supărați că trebuie să stea izolați în case, pentru că, oricum, se joacă sau interacționează mai mult on-line). Astăzi însă sunt deja speriați: Whatsapp-ul e plin de lecții și teme, știu deja că au de susținut teste la sfârșitul acestei săptămâni (sau cel puțin așa îi sperie profesorii, să nu se lase pe tânjeală…), vorbesc despre „înghețarea anului școlar”, un termen pe care nu-l înțeleg exact, dar îl disecă.

Fiul meu și toți colegii lui sunt 12+, ceea ce înseamnă că nu au un părinte cu ei acasă. Trebuie să fie responsabili și dedicați. Sunt elevi buni, tocmai ce și-au luat (mulți dintre ei, printre care și al meu) bursele de merit oferite de primăria de sector, ba chiar își puseseră țeluri mai înalte – să obțină cu toții în semestrul doi media generală 10, pentru bursa cea mare, ceea ce înseamnă 1000 de lei, față de 684 de lei, cât au luat pentru medii peste 9.50. Se străduiesc și cert vor avea nevoie de și mai multă atenție din partea noastră. (Mai sunteți pregătiți să faceți teme? Pentru clasa a VI-a, gramatica limbii române, vă dau și eu o mână de ajutor, la finalul acestui material, să nu-i plictisesc pe cei care n-au copii sau au unii mai mari / mai mici.) Pe cât de rea pare situația, pe atât poate fi de bună. La nivel mondial se vorbește de ceva vreme despre învățământ virtual, ba chiar se experimentează și acesta va fi viitorul nu prea îndepărtat. Eu cred că și copiii noștri ar putea avea parte de această abordare înainte de terminarea liceului (vorbesc despre România, pentru că unii deja au experimentat-o în străinătate și știu că are avantaje și dezavantaje, desigur). Asta trebuie să le explicăm acum: că nu sunt pedepsiți cu lecții și teme on-line, ci sunt instruiți pentru viitor. Că li se dă șansa unui soi de test de maturitate – cum pot ei singuri să își împartă timpul între a învăța și a se distra.

Și, mai ales, trebuie să simplificăm lucrurile în învățământul românesc. La noi în țară, „a învăța” este extrem de complicat: termenii folosiți, metodele de predare, metodele de examinare… Nu sunt expertă, dar am o posibilă explicație pentru această situație: dorința profesorilor de a-și recupera statutul social, pierdut după 1990. Societatea a greșit față de cadrele didactice – le-a plătit prost și apoi le-a persiflat pentru că nu erau bine îmbrăcate sau „motorizate” (știți frustrările privind elevi care mergeau la școală cu haine sau mașini mai șmechere ca ale profesorilor), s-a generalizat plagiatul, diplomele false șamd. Profesorii au avut de luptat cu toate acestea și și-au recăpătat importanță (sau iluzia ei) îngreunând materia, împovărând învățăceii… De fapt, toată lumea a avut și are de pierdut. Poate că situația de acum ne va obliga să repunem lucrurile pe făgașul potrivit: un învățământ simplificat și eficient!

P.S. Îmi aduc aminte de o fostă colegă de liceu care s-a înscris la facultate la secția cu predare în limba engleză. Era anul 1992 și destul de neobișnuit pe atunci. Noi, ceilalți, am întrebat-o de ce a făcut asta. „Pentru că înțeleg mai bine explicațiile în engleză”, ne-a răspuns ea, senină. Noi, prostovani fiind, ne-am prăpădit de râs: „Să înțelegem că limba maternă ți-e prea străină???” N-am încercat să înțelegem ce vrea să spună, ne-am amuzat doar în temeiul altor replici aiuristice pe care respectiva colegă ni le servise de-a lungul timpului. Am constatat mai târziu că avea dreptate și că explicațiile în engleză pot fi mai ușor de înțeles (evident, când știi limba), pentru că simplifică lucrurile, nu le complică, nu e nevoie de pagini întregi și mii de formule pentru a explica o noțiune, nici măcar la nivel de facultate!

P.P.S Colega noastră lucrează acum la O.N.U, în Statele Unite și, evident, ne mândrim cu ea.

P.P.P.S AJUTOR PENTRU PĂRINȚI (să știți să corectați tema J)Pronumele personal, clasa a șasea (exerciții din Limba și literatura română 6. Cartea mea de gramatică, ART educațional):

Precizează funcțiile sintactice ale pronumelor personale scrise italic în propozițiile de mai jos:

  1. Ele merg în excursie.

Ele = subiect (Cine merg? Ele merg) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, numărul singular, gen feminin, caz nominativ, formă accentuată și nonclitic;

(hai, că v-am băgat în ceață! copiii noștri știu, să știți și voi)

  • Câștigătoarea concursului este ea.

Ea = nume predicativ (ce se spune despre câștigătoarea? Câștigătoarea este ea.) / formează împreună cu verbul copulativ „este” (mod indicativ, timp prezent, conjugarea a IV-a) predicatul nominal și este exprimat prin pronume personal care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină, în acest caz „câștigătoarea”;

  • Pe ei i-am invitat la spectacol.

(pe) ei = complement direct (Pe cine am invitat? Pe ei am invitat) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, numărul plural, genul masculin, formă accentuată, nonclitică, precedat de prepoziția simplă „pe”, cazul acuzativ;

  • Mă gândesc la el.

(la) el = complement prepozițional (La cine mă gândesc? La el mă gândesc) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, singular, genul masculin, formă accentuată, nonclitică, precedat de prepoziția simplă „la”, cazul acuzativ;

  • A ajuns la voi Mirela.

(la) voi = complement circumstanțial de loc (Unde a ajuns? La voi a ajuns) / exprimat prin pronume personal, persoana a doua, numărul plural, formă accentuată, nonclitică, precedat de prepoziția simplă „la”, cazul acuzativ

  • Dan a sosit după voi.

(după) voi = complement circumstanțial de timp (Când a ajuns? După voi a ajuns.) / exprimat prin pronume personal, persoana a doua, numărul plural, formă accentuată și nonclitică, precedat de prepoziția „după”, cazul acuzativ;

  • Irina procedează ca voi.

(ca) voi = complement circumstanțial de mod (Cum procedează? Ca voi procedează.) / exprimat prin pronume personal, persoana a doua, numărul plural, formă accentuată, nonclitică, precedat de prepoziția „ca”, în cazul acuzativ;

  • Veștile despre ele sunt bune.

(despre) ele = atribut pronominal prepozițional (Ce fel de vești? Vești despre ele) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, numărul plural, genul feminin, formă accentuată, nonclitică, precedat de prepoțiția „despre”, cazul acuzativ.

  1. Lui i-am acordat diploma.

Lui = complement indirect (Cui am acordat? Lui am acordat) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, numărul singular, formă accentuată, nonclitică, reluat de cliticul „i”, cazul dativ

  1. = complement indirect (Cui am acordat? Lui –i) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, numărul singular, formă neaccentuată, clitică, cazul dativ
  2. Prietenii lui sunt premianți.

lui = atribut pronominal genitival (Ai cui prieteni? Ai lui) / exprimat prin pronume personal, persoana a treia, numărul singular, genul masculin, formă accentuată, nonclitică, în cazul genitiv

  • Tu, vino aici!

tu = nu are funcție sintactică / exprimat prin pronume personal, persoana a doua, numărul singular, formă accentuată, nonclitică, în cazul vocativ;

P.P.P.P.S dacă va fi nevoie, voi mai oferi rezolvări.


Share

Autor

Comentează