Generalizările îi ajută pe ticăloși

4

De câteva zile mă sâcâia ceva, dar nu puteam concretiza într-un text despre ce era vorba. Un potențial schimb de like-uri (voi reveni cu precizări) mi-a deschis ochii și pomenesc despre asta pentru că e foarte important: abia când discutăm unii cu alții, fără a fi pe deplin de acord, putem pătrunde mai bine esența lucrurilor.

Ceea ce mă scotea din minți era o fotografie cu o fetiță care stă pe ceva ținând în mână un fel de tablou  întors pe dos, pe spatele căruia scria ”M..E PSD”. Când am văzut prima oară acea poză am intrat în starea de respingere totală: am închis internetul și m-am refugiat în altceva. Peste un timp am accesat din nou zona on-line și din nou mi-au picat ochii pe acea fotografie și pe comentariul asociat conform căruia părinți iresponsabili și-au dus copiii la protest pentru a le strica educația. Indiferent cum te poziționezi în această poveste (crezi că e o „făcătură” a cuiva care a vrut să terfelească imaginea părinților care au protestat împreună cu copiii lor, fie crezi că e un „derapaj” al cuiva care voia să facă un lucru bun dar a ales o modalitate greșită), rezultatul este același: imaginea respectivă contaminează ceea ce este bun cu ceva rău. Fiecare comentariu, indiferent de reacție ajută la răspândirea acestui flagel, mânjește.

Pasul doi a fost cel care a clarificat situația (pentru că vederea acelei poze cu fetița mie una parcă-mi întuneca mințile): mi-au picat ochii pe o fotografie mai veche din mediul on-line în care doi săteni salvau la inundații un porc și care era însoțită de comentariul: „doi săteni salvând un politician de furia apei!” Atunci am înțeles: nu mă deranjau (doar) cuvintele triviale, ci, mai ales, generalizarea. Generalizarea îi ajută pe politicienii ticăloși (care merită poate un astfel de apelativ), pentru că-i face asemenea celor cu intenții bune (devin toți o apă și-un pământ). De aceea noi românii intrasem în acea stare de amorțeală, pentru că ne convinsesem (sau fusesem convinși și asta îi ajuta pe ticăloși) că oricum nu există alternativă.

Este evident că nu stăm prea bine la capitolul „alternativă” când vorbim despre clasa politică românească, dar m-am convins că  doar „capo di tutti capi” are de câștigat când poporul reacționează ceva. M-am exprimat greșit, am luat sintagme de la alții, dar mă corectez la vedere și nu la editarea ulterioară: doar „ticăloșii ticăloșilor” (orice variantă de superlativ „mama și tata ticăloșilor”) câștigă!

M-a întrebat, revoltată, prietena mea: „Adică tu vrei să iei de pe masă o mâncare fără să știi ce pui în loc? Înseamnă că trăiești doar prezentul, eu simt nevoia să trăiesc și în viitor!”. Pe loc nu mi-am găsit cuvintele potrivite, dar acum pot să-mi enunț mai bine punctul de vedere. Știind că mâncarea de pe masă e otrăvită și aduce moarte instantanee, o iau chiar acum și o arunc. Da, în „orb”! E adevărat, este posibil să pun în loc, pe masă, o mâncare cancerigenă, dar îmi rămâne totuși speranța ca până în faza terminală a bolii să găsesc un leac. Câștig timp în lupta cu răul. Am fost învățată să aleg dintre două rele, răul mai mic – până crește și se face mare pot găsi noi resurse să-l înfrâng.

Mi s-a spus că „practic lansarea de mesaje temperate din teama de a nu-mi pierde dintre fanii care îmi urmăresc emisiunile, activitatea” etc și că „ar fi normal să fac asta”. Nu! Nu de asta lansez în jur mesaje temperate, invocând nevoia de echilibru (e o mare luptă pe care o dau cu mine însămi, pentru că sunt o colerică prin fire). Cred că una dintre cele mai eficace metode de manipulare este aceea de a scoate oponenții din minți. Dacă mă las scoasă din minți, îmi pierd claritatea observației, ajung chiar să duc războaiele altora (unele inventate cu scop de propagandă), care m-au atras prin replici abile și mi-au deturnat atenția către altceva. Revolta e bună, furia întunecă mintea! Cel puțin în cazul meu. Așadar încerc să nu pierd esența, să nu las mesajele să se dilueze în generalizare și să nu cad în capcana lui „prea mult patos”. Rămâne să vedeți și voi dacă detașarea de furie nu vă este de ajutor.

P.S. Precizările promise: un prieten din lumea virtuală mi-a trimis invitație să dau like paginii sale, asta după ce el însuși acceptase „ispita” trimisă de mine și îmi apreciase pagina (m-am gândit că e bine să le arăt oamenilor scrierile mele, iar facebook-ul e de mare ajutor). Eu iau lucrurile acestea în serios, așa că nu cumpăr like-uri și nici nu fac schimb, vreau să fie reale. Am intrat pe pagina lui și am studiat-o cu atenție: cu unele postări am fost de acord, cu altele nu (la el am găsit și cele două fotografii la care am făcut referire în text). I-am scris într-un mesaj privat observațiile mele și i-am explicat că nu pot da like pentru că nu încurajez generalizările, mi-a răspuns. Din asta s-a născut un dialog care pe mine m-a ajutat să scriu textul de mai sus. I-am mulțumit pentru conversație, pentru disponibilitatea de a dezbate și pentru că am mai învățat ceva: chiar și când suntem în aceeași tabără putem vedea lucrurile diferit, putem să ne păstrăm opiniile sau putem să ni le schimbăm funcție de observațiile celorlalți.

 


Share

Autor

4 comentarii

  1. Adrian Burtea on

    Te-ai gândit și la altă variantă? Eu merg până acolo cu credulitatea încât spun că ai dreptate și, poate, politienii care merită acel apelativ ar fi minoritari.
    Dar vine realitatea peste mine și mă contrazice: „dacă ar fi fost minoritari ar fi fost ejectați (într-un fel sau altul) de ceilalți” și realitatea are dreptate.

    • Posibil, cu amendamentul: nu „ejectăm minoritatea” (sau n-ar trebui să o facem), indiferent dacă ne convine sau nu. Așa cum am mai spus, pe rând, din diferite perspective și cu diferite opinii, putem aparține majorității sau minorității. Corecții pot fi aduse unei idei și de către majoritate și de către minoritate

Comentează