„Cum se numește facultatea pe care ai făcut-o tu?”, „Științe Politice și Administrație Publică”, „Adică ai învățat la școală cum e cu alegerile și primăria?”, „Da, am învățat la școală și cât al lucrat la Politic am și exersat. De ce?”, „Explică-ne și nouă de ce e bun Marian Munteanu pentru primărie!” Cei care mă iau la întrebări sunt rudele mele mai în vârstă, ne-am adunat mai mulți pentru un eveniment în familie, nefericit, ce-i drept. Poate de aceea ne simțim toți epuizați și descurajați, ancorați în realitatea asta de care ne agățăm cu disperare, dar nu ne oferă prea multe lucruri bune. Asta pare să spună privirile mătușilor și unchilor mei.
„Partidele politice, respectiv staff-urile de campanii sunt interesate în primul rând de impactul la alegători pe care îl are un candidat. Competența profesională contează mai puțin. Se urmărește ținta – câștigarea alegerilor! Văd ei apoi cum vor folosi candidatul învingător și ce performanțe efective va reuși să aibă. Există știința de punere în scenă a candidaturii aproape perfecte, s-a și exersat, cu reușite mai mari sau mai mici. Pentru că știți cum e în viață, mai există și inefabilul, mai există și Dumnezeu.
Așadar cum se alege un contracandidat? Păi ce avem?
Un candidat al PSD-ului cu bun impact emoțional într-o anumită categorie de alegători: este femeie, soție, mamă, cu familie frumoasă, persoană religioasă.
Vine atunci PNL-ul cu liderul studenților care a stat la propriu sub coasa unui miner ce intenționa să-l decapiteze și a zăcut în comă vreo patru happy wheels zile, student provenind și el dintr-o familie numeroasă și care a îndurat multe, e nepotul unui deținut politic (așa se spune, că bunicul a fost deportat în Siberia).
Întoarcem privirea spre candidatul PSD: are notorietate, un discurs închegat în fața auditoriului, doar a fost jurnalist, este asociat luptei anti-băsescu și există percepția că ar putea fi un bun coordonator, vezi „antecedentele”- de la coordonare de publicații media, la coordonare de afaceri, a avut firme de succes cu primul soț și este posibil să fi acumulat deja experiență în chestiuni de administrație publică alături de actualul soț.
PNL-ul încearcă să contrabalanseze cu un candidat care are notorietate, este simbolul Pieții Universității și poate fi cu ușurință asociat românilor dezamăgiți de clasa politică formată după 1989, este reprezentantul intelectualității și este, la rândul său, obișnuit cu discursurile în fața maselor. Nu este la prima tentativă de ocupare a unei funcții publice / politice, a candidat la alegerile prezidențiale în 2000.
Aș putea continua analiza în ceea ce privește percepția publică, dar lungesc vorba degeaba. Ceea ce era important am conturat deja: cam așa se stabilesc criteriile pentru o candidatură. În cazul de față, nu se aleg candidați „buni primari”, ci candidați cu potențial maxim de a câștiga alegerile”.
„Noi vrem un primar bun, nu pentru noi, care uite, ne ducem, pentru voi, ăștia mai tineri!”, strigă la mine rudele mele.
„Știu, dar asta este realitatea! În societățile sărace, alegerile sunt mai aproape de un circ mediatic, decât de stabilirea performanțelor. Câștigătorul va fi mai bun profesional sau mai puțin bun, funcție de norocul nostru, al tuturor. Și de grația divină.”
