O zi în care îngerii mi-au păzit copilul să nu moară…

0

Întotdeauna când pregătesc un interviu îmi pun și întrebarea: câte adevăruri vor fi rostite. Urmează povestea unui interviu care va rămâne unic prin contextul lui, prin ceea ce mi s-a întâmplat mie în acea zi și, mai ales, prin ceea ce nu mi s-a întâmplat în acea zi.
Evident că fiecare decizie pe care o luăm ne influențează viața și nu mă refer acum doar la „marile hotărâri”, ci și la gesturile mărunte, gândurile de care suntem conștienți sau nu. Știm acest lucru, undeva în mintea noastră, dar nu ne preocupă la fiecare pas. Ajungem să ne întrebăm uneori „Ce am făcut sa ajung în acest punct?”. Alteori însă trăim acele clipe, ore sau zile de care suntem conștienți pe deplin cât de mult contează. O astfel de zi a fost aceea în care am făcut interviul cu Maia Morgenstern. A început ca o zi în care nu mă gândeam la importanța alegerilor mele, ci doar încercam să rezolv toate problemele trecute de mine pe lista priorităților. Dimineața veam de făcut un drum, de la mare la București, să-mi aduc copilul acasă, iar seara târziu aveam de făcut un interviu cu Maia Morgenstern. Plănuisem de luni întregi o ieșire la mare cu familia, mai mult pentru băiețelul meu, decât pentru mine: eu aveam de lucru, dar el își dorea sa-și vadă verișorul, să petreacă timp împreună, era vacanță. Eu aveam de făcut lucruri deosebite în munca mea. A ieșit un slalom printre viața personală și cea profesională, așa cum probabil facem mai toți. Pe drumul de întoarcere spre București am avut un accident de mașină. Pentru că destinul era să mă trezesc la realitate, accidentul a fost unul minor – s-a stricat doar mașina, să înțeleg ce ușor am scăpat din această încercare, și mi-am rupt una dinte rochiile preferate, foarte puțin, doar atât cât să-mi amintească de îngerii care ne-au ocrotit atunci.
Am ajuns la interviu și am făcut unul dintre cele mai bune materiale de presă ale mele. Iar asta nu s-a datorat cunoștințelor mele de jurnalist, ci sufletelor care se ating în momente speciale. La începutul întrevederii i-am cerut iertare Maiei Morgenstern pentru probabilele sau posibilele incoerențe ale mele care pot apărea pe parcursul interviului, explicându-i că sunt copleșită de vina și spaima punerii copilului meu în pericol și asumându-mi efortul pe care-l fac pentru a mă concentra la jobul meu. M-a privit lung și în acel moment a început un altfel de interviu. Era târziu, spre unsprezece noaptea. Acceptase să îmi dea acel interviu, dar găsise timp doar după ce termina reprezentația pe care o avea de susținut la Mall Băneasa, spectacolul Maitreyi. Și mi-a povestit că era așteptată de fetele ei acasă și mi-a vorbit despre zbaterea din sufletul ei de mamă, care are și o carieră și un job mâncător de timp, dar are și copii pe care vrea să-i știe aproape. Și uneori alege să fie departe de ei, pentru că face slalom, așa, ca noi toți, printre viața profesională și viața personală. Eram două mame de carieră care se confesau și se susțineau una pe alta, în timp ce-și făceau treaba. Una lua un interviu, cealaltă răspundea întrebărilor. Și pentru că viața crease acel moment special în care niște mame spuneau niște adevăruri pe care puțină lume le rostește, a ieșit un interviu adevărat, cum nu sunt multe, preluat de mare parte din presa românească sub titulaturi mult uzitate „dezvăluiri incredibile din viața privată” (citeste aici) sau „dezvăluire uluitoare făcută de Maia Morgenstern”(citește aici) sau „dezvăluire cumplită” (citește AICI) Maia Morgenstern s-a confesat că de fiecare dată când a rămas însărcinată era un moment nepotrivit, din perspectiva carierei, așa că s-a gândit la avort, dar a ales să aducă mica ființă pe lume și uite așa are doua fete superbe. Citind presa „pe repede înainte” era greu să-ți scape adevărata știre: a ales să păstreze de fiecare dată copilul și a avut curajul să-și asume gândurile care o îndemnau să aleagă altceva. În jurnalul pe care îl realizam eu atunci am ales drept titlu un citat din spusele Maiei: „Nimeni nu poate împăca și familia și cariera” (citește AICI) Eu continui să cred că telespectatorii mei au privit și ascultat acel interviu, chiar dacă nu-i dădusem un titlu „senzațional”, „cutremurător”, „incredibil” sau „exclusiv”. Și da, a fost o exclusivitate. Și da, a fost ceva aparte. Și pentru cititorii mei am spus întreaga poveste, pentru că eu sunt dintre aceea care cred că, adesea, contextul este foarte important.


Share

Autor

Comentează